Din nou acasa dupa o scurta plimbare prin zapada , prin frigul de afara . Am stat putin in fata blocului contempland cladirile , luna cerul , sperand in sinea mea la un semn de la o divinitate inca nedescoperita .
M-am asezat pe un gard din metal si am ramas acolo cateva minute bucurandu-ma de linistea de la miezul noptii . Cateva beculete colo , un bradut impodobit si acoperit putin de zapada si linistea...linistea pe care o cautam mereu . Sunt un om destul de aiurit de felul meu, imi e teama constant de faptul ca o sa ajung doar un baiat mare care nu o sa treaca de pragul acela al maturizarii.. the big step . Mereu am fugit de lucruri , mereu am fugit de ce mi se parea prea complex , de sentimente de obligatii ... nimic nou sub soare , sunt sigur ca toti trecem cateodata prin anumite clipe in care totul ni se pare pierdut sau fara rost , cand nimeni nu ne intelege . Eu am sarit peste neintelegeri si am inceput sa fug de mine insumi, sa incerc sa dispar , as fi incercat sa hibernez cu lunile sa inchid ochii pentru a ma ascunde mai eficace de oamenii din jurul meu .
In seara asta , stand pe bara aia rece a gardului , mi-am dat seama ca sunt dator , sunt dator celor care au stat langa mine , celor care m-au urat si care m-au amenintat , celor care m-au lovit si celor care m-au imbratisat .
Fuga mea , macar in seara asta , a luat sfarsit , pentru un moment am ridicat ochii catre cerul asta mare care ne acopera pe toti si am spus " multumesc pentru tot " , sunt o persoana ciudata din prea multe puncte de vedere , probabil insuportabila cateodata , nu sunt neaparat un om rau.. doar antipatic de cele mai multe ori, dar asa cum sunt in viata mea au intrat si au iesit atatia oameni fiecare lasand o mica parte din ei iar fiecaruia ma simt dator macar cu un "multumesc" .
E destul de putin , stiu , sper ca intr'o buna zi sa va pot oferi mai mult decat un scurt elogiu, voi cei care ma cunoasteti sunteti universul meu, fara voi eu nu as fi decat o minte searbada lipista de contactul cu realitate . Am incercat sa fug de voi , v-am intors spatele sau v-am dezamagit cand ati avut mai multa nevoie de mine .
Am fost las, am fost prost si sanse sa devin mai bun sunt slabe, dar in momente ca astea realizez ca defapt nu urasc sarbatorile , nu-l urasc pe Dumnezeu si nu va vreau niciodata raul , defapt urasc neputinta mea de a face ceva maret pentru toti cei care ma inconjoara si nu numai.
Am spus destul de usor " iubesc " , mi-a placut de multe ori sa ma agit in cocktailul ciudat de sentimente dupa care sa ma imbat cu ele , ca mai apoi sa ma trezesc mahmur lipist de vlaga , cu dorinta de a ramane singur . De data asta e diferit , va iubesc pe voi , sincer poate am avut micile noastre diferente , poate ne-am contrazis si ne-am certat , poate am uitat unii de altii si fiecare a mers pe calea sa , dar aici , undeva in inma mea veti ramane vesnic .
Imi cer scuze pentru randurile prost scrise , as fi vrut sa va arat ce simt acum, talentul meu literar e destul de limitat , dar poate intr'o buna zi faptele si nu cuvintele, imprastiate vag pe o pagina de blog, v-or demonstra ca ceea ce am spus e adevarat .
Va iubesc , asa va fi intotdeauna .
Razvan
☺
